Termeni și Condiții
Termeni și condiții de folosire
Bine ați venit pe site-ul aniversaria.ro. Vă rugăm să citiți cu atenție termenii și condițiile de utilizare ale acestui website prezentate mai jos. Accesul/vizitarea acestui website de către dumneavoastră se supune Termenilor și condițiilor de utilizare, implicând acceptul explicit al dumneavoastră cu privire la acestea și reprezentând întreaga înțelegere (contractul) dintre părți.
Party Shop International S.R.L., denumită generic aniversaria.ro, în calitate de autor/proprietar/administrator al website-ului aniversaria.ro, își rezervă dreptul de a schimba și actualiza în orice moment conținutul acestui website, precum și Politica de confidențialitate și Termenii și condițiile de folosire, fără niciun fel de notificare prealabilă. De aceea, vă rugăm să vizitați periodic această secțiune pentru a verifica termenii și condițiile pe care ați agreat să le respectați.
Definiții:
- Client: Persoana fizică sau juridică care comandă și achiziționează produse prin intermediul site-ului aniversaria.ro
- Conținut: Fotografiile digitale, textele, datele tehnice, prețurile și celelalte informații care se găsesc pe site-ul aniversaria.ro
Aplicabilitate
Termenii și condițiile prezentate sunt valabile și se aplică pentru toate website-urile din domeniul aniversaria.ro și pentru care Party Shop International S.R.L. are calitatea de autor/proprietar/administrator. Toate aceste website-uri (așa cum există ele în prezent sau vor fi ulterior implementate) precum și website-ul aniversaria.ro vor fi denumite generic, în mod individual sau colectiv, site și/sau site-uri în cele ce urmează.
În cadrul prezentului document, cuvintele la singular includ pluralul, cuvintele la plural includ singularul, cuvintele care denotă genul masculin includ femininul, și cuvintele care denotă genul feminin includ masculinul.
Drepturi de autor
Party Shop International S.R.L. este autorul site-urilor și beneficiază de toate drepturile legale recunoscute autorilor, conform legislației române și internaționale. În lipsa altor precizări, toate materialele, inclusiv imagini, ilustrații, design-uri, icoane, fotografii, clipuri audio/video etc., sunt proprietatea aniversaria sau sunt licențiate de aniversaria.ro pentru a fi folosite. Dacă aveți de raportat o eventuală încălcare a drepturilor de autor, o puteți face la adresa: contact@aniversaria.ro
Licențe de utilizare
aniversaria.ro vă acordă o licență limitată pentru a accesa/vizita site-ul, fără posibilitatea de a-l modifica în lipsa unui acord din partea aniversaria.ro. Această licență nu include:
- Revânzarea sau utilizarea în scopuri comerciale a informațiilor prezentate pe site
- Descărcarea sau copierea informațiilor legate de conturi utilizator
- Utilizarea tehnicilor tip data mining, roboților sau tehnologiilor similare care permit extragerea și analiza datelor
aniversaria.ro vă acordă o licență limitată, revocabilă și ne-exclusivă de a crea un hyperlink către pagina home a site-ului atât timp cât acest link nu descrie aniversaria.ro sau un partener/afiliat al acestuia într-o manieră falsă, greșită sau jignitoare. Licența acordată nu permite utilizarea în cadrul acestui hyperlink a mărcii aniversaria.ro fără acordul prealabil scris al Party Shop International S.R.L.
Conținutul site-urilor, integral și/sau parțial, nu poate fi reprodus, duplicat, copiat, revândut, vizitat sau exploatat în scopuri comerciale fără acceptul scris prealabil al Party Shop International S.R.L.
Declarația de conformitate a produselor
Noi, Party Shop International S.R.L., declarăm pe propria răspundere că produsele prezentate pe aniversaria.ro și comercializate de Party Shop International S.R.L. sunt în conformitate cu următoarele prevederi: standardele de firmă ale producătorilor și alte regulamente comerciale.
Imaginile produselor prezentate pe aniversaria.ro sunt folosite exclusiv cu titlu de prezentare. Informațiile produselor prezentate pe aniversaria.ro sunt extrase din documentații oferite în mod specific ori public de către producători sau de către importatorii/reprezentanții acestora în România. Party Shop International S.R.L. sau aniversaria.ro nu își asumă răspunderea pentru autenticitatea informațiilor puse la dispoziție de către producători sau de către importatorii/reprezentanții acestora în România.
Mărci
Marca aniversaria.ro este o marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci cu nr. 157467 din 14.05.2018 și este deținută de către Party Shop International S.R.L. Domeniul aniversaria.ro este deținut de către Party Shop International S.R.L. Utilizarea acestei mărci, a domeniului sau a numelui aniversaria.ro, în formă directă sau "ascunsă" (de tipul, dar nu limitat la, meta taguri sau alte tehnici de indexare, căutare web) fără permisiunea prealabilă scrisă a Party Shop International S.R.L. este interzisă și se pedepsește conform legii. Utilizarea neautorizată a acestora revocă imediat licențele acordate de către aniversaria.ro, conform celor de mai sus.
Site-ul este furnizat de către aniversaria.ro pe o bază "așa cum este" și "atât cât este disponibil". aniversaria.ro nu garantează că site-ul, serverele pe care este găzduit sau e-mailurile trimise de la aniversaria.ro sunt fără viruși sau alte componente informatice cu caracter potențial dăunător. Utilizatorul folosește site-ul pe riscul propriu, Party Shop International S.R.L. fiind liber de orice răspundere pentru eventualele daune directe sau indirecte cauzate de utilizarea sau accesarea/vizitarea site-ului sau ca urmare a utilizării informațiilor de pe site.
Conținutul site-ului aniversaria.ro a fost alcătuit cu cea mai mare atenție pentru introducerea corectă a datelor și respectarea acurateței informațiilor. Totuși, erorile nu sunt imposibile. De aceea, Party Shop International S.R.L. nu își asumă responsabilitatea pentru greșelile de tipărire sau afișare, în ceea ce privește prețuri, caracteristici, imagini etc.
În eventualitatea în care prețul produsului sau unele caracteristici ale acestuia au fost greșit introduse în bazele noastre de date sau afișate greșit, iar livrarea nu a fost efectuată, Party Shop International S.R.L. își alocă dreptul de a anula livrarea respectivului produs și de a anunța clientul în cel mai scurt timp despre eroarea apărută.
De asemenea, imaginile produselor sunt prezentate pe site cu titlu de exemplu, iar produsele livrate pot diferi de imagini în orice mod, datorită modificării caracteristicilor, design-ului, fără o notificare prealabilă de către producători.
Dimensiunea baloanelor de folie trecută în titlu și în descrierea de produs, este dimensiunea acestora înainte de a fi umflate. Baloanele se livrează neumflate.
Valoarea maximă a obligațiilor Party Shop International S.R.L. față de orice client, în cazul nelivrării sau livrării necorespunzătoare, este egală cu valoarea produselor încasată de Party Shop International S.R.L. de la clientul respectiv. Party Shop International S.R.L. nu poate fi făcut răspunzător pentru cheltuielile conexe (transport, comisioane bancare etc.) sau alte prejudicii cauzate clientului datorită nelivrării sau livrării necorespunzătoare a produsului/produselor.
Party Shop International S.R.L. nu este răspunzătoare de erorile sau omisiunile care pot interveni în redactarea sau prezentarea materialelor de pe site. Party Shop International S.R.L. nu acordă niciun fel de garanție pentru conținutul și utilizarea acestui site. Informațiile publicate corespund realității la momentul înscrierii lor pe site sau al actualizării diverselor pagini ale site-ului.
Termene de livrare
Termenul de livrare a produselor comandate de pe site-ul aniversaria.ro se încadrează între 24 și 48 ore, în funcție de modul de livrare ales de către client și/sau de stocul de produse existent la Party Shop International S.R.L.
În cazuri excepționale, cu acordul clientului, Party Shop International S.R.L. poate mări termenul de livrare.
Securitate
Dacă utilizați site-ul, sunteți responsabil pentru asigurarea confidențialității datelor privitoare la contul dumneavoastră de acces, cum ar fi numele de utilizator și parola, și sunteți de acord să vă asumați întreaga responsabilitate pentru activitățile/actiunile desfășurate pe site cu contul și parola dumneavoastră.
Informațiile din formularul de comandă sunt necesare pentru confirmarea comenzilor, livrarea produselor comandate, anunțarea promoțiilor în curs etc., în niciun caz nefiind furnizate/vândute unei terțe părți.
aniversaria.ro nu vinde, nu oferă, nu face schimb de adrese e-mail obținute prin intermediul acestui site, nu divulgă adresa dumneavoastră de e-mail altor persoane care accesează paginile acestui site, fără acordul dumneavoastră explicit.
Efectuarea de operațiuni neautorizate asupra acestui site și tentativa de efectuare a acestora, incluzând, dar fără a se limita la, utilizarea abuzivă, utilizarea frauduloasă, accesul neautorizat, modificarea, copierea de informații în vederea comercializării lor, blocarea accesului etc., vor fi pedepsite conform legii.
Comunicări
Utilizatorii site-ului pot trimite comentarii, note, sugestii, idei sau observații cu privire la conținutul și structura site-ului, respectiv pot adresa întrebări atâta timp cât conținutul acestora nu este ilegal, obscen, amenințător, defăimător, care să afecteze viața privată, drepturile de proprietate intelectuală ale aniversaria sau ale unor terțe părți, și care nu conțin viruși, nu derulează campanii politice/electorale, solicitări comerciale, scrisori în lanț, mailing-uri de masă, sau orice altă formă de spam. Nu puteți folosi o adresă de e-mail falsă sau să impersonați o altă persoană sau entitate. aniversaria.ro își rezervă dreptul, dar nu și obligația, de a îndepărta sau edita o astfel de informație transmisă.
Prin trimiterea unei astfel de informații, dacă nu este altfel specificat, acordați aniversaria.ro și partenerilor/afiliaților săi licența/dreptul gratuit, ne-exclusiv, perpetuu, irevocabil și sublicențiabil de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica, traduce, deriva, distribui sau a le afișa pe orice fel de medii, în toată lumea. Acordați dreptul aniversaria.ro și partenerilor/afiliaților săi de a utiliza numele pe care l-ați trimis în conjuncție cu informația, dacă aceștia vor decide astfel. Declarați și garantați că dețineți sau controlați toate drepturile cu privire la informațiile transmise, că acestea sunt corecte și că utilizarea acestora nu intră în contradicție cu Termenii și condițiile de utilizare, că nu vor cauza daune unei terțe părți și că veți despăgubi integral aniversaria.ro sau partenerii/afiliații săi pentru toate cererile rezultate din informația astfel transmisă.
Minori
aniversaria.ro nu vinde produse și/sau servicii care să fie cumpărate de către minori. aniversaria poate vinde sau încasa contravaloarea unor produse/servicii destinate minorilor, dar achiziționate de către un adult. Dacă sunteți minor și accesați acest site, o puteți face doar dacă sunteți sub supravegherea unui părinte sau a tutorelui legal.
Politica de confidențialitate
Vă rugăm să accesați și secțiunea Politica de confidențialitate care se aplică, de asemenea, accesului/vizitei dumneavoastră pe site.
Legislație
Termenii și condițiile de folosire se supun legislației române. În caz de litigiu, se va încerca mai întâi o rezolvare pe cale amiabilă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la înregistrarea reclamației la sediul Party Shop International S.R.L. În cazul în care nu se poate ajunge la o înțelegere în termenul precizat anterior, va fi considerată competentă instanța judecătorească din aceeași structură administrativă cu sediul Party Shop International S.R.L.
Pentru întrebări, nelămuriri, probleme legate de site sau procesare comenzi vă rugăm să ne contactați în scris la adresa contact@aniversaria.ro.
Soluționarea alternativă a litigiilor (SAL/SOL)
Prezentul document este supus legii române. În cazul unor eventuale litigii apărute între Party Shop International S.R.L. și Client se va încerca întâi rezolvarea pe cale amiabilă a acestora. Procedura de mai jos reprezintă o dovadă a disponibilității Party Shop International S.R.L. de a soluționa rapid, eficient, amiabil, alternativ, extrajudiciar, sesizările/reclamațiile/litigiile în care este parte, uzitând de toate mecanismele și măsurile legale aplicabile în România.
Pentru sesizări sau reclamații legate de Bunul și/sau Serviciul achiziționat, clienții au la dispoziție oricând posibilitatea transmiterii respectivei reclamații în formă electronică la adresa contact@aniversaria.ro sau prin poștă la adresa Splaiul Unirii 313, sector 3, București. Termenul maxim de soluționare a reclamațiilor sau a sesizărilor de către Party Shop International S.R.L. este de 30 de zile calendaristice de la data primirii acestora.
În cazul în care clienții nu primesc un răspuns la expirarea celor 30 de zile de la Party Shop International S.R.L. sau primesc un răspuns peste acest termen de la Party Shop International S.R.L. sau sunt nemulțumiți asupra modului în care a fost gestionată sesizarea/reclamația de către Party Shop International S.R.L., pot apela la procedurile alternative de soluționare (SAL/SOL) prezentate mai jos și ulterior instanțelor de judecată competente din Municipiul București. SAL reprezintă un mecanism alternativ sistemului judiciar, prin care este oferit consumatorilor posibilitatea de soluționare a litigiilor potențiale, atunci când se confruntă cu o problemă legată de achiziționarea unui bun și/sau a unui serviciu. Astfel, sesizările sau reclamațiile împotriva comercianților vor fi prezentate voluntar de către consumatori, urmând a fi soluționate într-un mod independent, imparțial, transparent, rapid și echitabil. Accesarea acestei modalități alternative de soluționare a litigiilor poate fi realizată atât online, cât și prin metodele clasice, pe suport hârtie sau pe alt suport durabil.
În vederea soluționării alternative a litigiilor, sesizarea sau reclamația clientului poate fi depusă în scris direct la Direcția de Soluționare Alternativă a Litigiilor a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor la următoarele date de contact: adresa: București, Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, cod poștal 011865, tel: 021.307.67.69; fax: 021.314.34.62, e-mail: dsal@anpc.ro. Direcția Alternativă de Soluționare a Litigiilor a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor este competentă să soluționeze alternativ litigiile naționale și transfrontaliere care decurg din contractele de vânzare sau contractele de servicii încheiate cu un comerciant care își desfășoară activitatea în România și este inclusă în lista entităților SAL la nivel european, disponibilă la următorul link: https://ec.europa.eu/consumers/odr/main/?event=main.adr.show2. Pentru și mai multe detalii, clienții pot accesa link-ul afișat în site în secțiunea ANPC – SAL. Având în vedere dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 524/2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE, utilizatorul/cumpărătorul are posibilitatea de a opta pentru soluționarea pe cale extrajudiciară a eventualelor litigii, și prin utilizarea platformei europene de soluționare online a litigiilor (platforma SOL), instrument digital creat de Comisia Europeană pentru a facilita soluționarea independentă, imparțială, transparentă, eficace, rapidă și echitabilă, pe cale extrajudiciară, a litigiilor care privesc obligațiile contractuale rezultate din contractele de vânzare sau de prestare de servicii online dintre un consumator care își are reședința în Uniunea Europeană și un comerciant stabilit în Uniunea Europeană. În acest sens, poate fi accesat link-ul existent în secțiunea: Soluționarea Online a litigiilor.
SAL și SOL nu reprezintă două mecanisme diferite pentru soluționarea eventualelor sesizări/reclamații. Clientul înțelege că soluționarea alternativă a litigiilor și soluționarea online a litigiilor subzistă ca un singur mecanism, reprezentând unul și același instrument existând între acestea o identitate de scop, obiect și finalitate. Clientul înțelege că distincția dintre SAL și respectiv SOL este reprezentată de modalitatea de accesare / formatul inițial al respectivei sesizări/reclamații, astfel încât în cazul SAL forma de adresare a consumatorului este una de tip clasic, în scris (pe email, pe cale poștală), pe când în cazul SOL, consumatorul optează pentru utilizarea completării unui formular existent pe o platformă digitală, exclusiv online.
În cazul în care soluționarea amiabilă ori alternativă a sesizărilor/reclamațiilor/litigiilor nu va fi posibilă, ori nu se va ajunge la un consens mutual, acestea vor fi soluționate de către instanțele judecătorești române competente din Municipiul București.
Condiții de garanție
Party Shop International S.R.L. răspunde, în perioada de garanție, pentru calitatea produselor vândute. Garanția se acordă în conformitate cu prevederile Legii nr. 449/2003 și O.G. nr. 21/1992 și valabile la data cumpărării.
Garanția pentru produsele care nu sunt însoțite de un certificat de garanție emis de producător/importator se soluționează la sediul Party Shop International S.R.L. prezentat în pagina de contact de către Party Shop International S.R.L., prin repararea, înlocuirea sau returnarea contravalorii produsului defect.
Dacă după achiziție se constată un defect de fabricație sau de material, clientul are dreptul să ceară repararea sau înlocuirea produsului într-o perioadă de maxim 14 zile calendaristice de la data la care a fost adusă la cunoștință lipsa conformității. Dacă înlocuirea produsului nu este posibilă (nu se pot asigura produse identice pentru înlocuire), atunci clientul are dreptul să ceară reducerea corespunzătoare a prețului sau rambursarea întregii contravalori a produsului neconform.
În cazul reclamării unui defect, perioada de garanție se prelungește cu timpul scurs de la data la care ați reclamat defecțiunea până la data reparării produsului. În termen de 14 zile calendaristice de la data la care ne-ați adus la cunoștință defectul, produsul în cauză se va aduce la conformitate.
În cazul efectuării unei reclamații în perioada de garanție, este necesar să prezentați produsul defect împreună cu accesoriile aferente și copia facturii fiscale de achiziție.
Garanția se pierde în următoarele situații:
- În cazul intervențiilor sau reparațiilor produsului executate de persoane neautorizate
- În cazul utilizării produsului pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost conceput și recomandat
- În cazul nerespectării condițiilor de păstrare, utilizare și întreținere prevăzute în documentația care însoțește produsul
- În cazul deteriorărilor termice și mecanice ale produselor, datorate incendiilor, accidentelor de orice fel, intemperiilor sau neglijenței în utilizare
Sesizările/Reclamațiile nu se vor face telefonic, ci vor fi trimise la adresa de e-mail contact@aniversaria.ro.
Dreptul consumatorului de retragere
Pe baza Ordonanței de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 427 din 11.06.2014)
Aveți dreptul de a vă retrage din prezentul contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile calendaristice. Perioada de retragere expiră după 14 zile calendaristice începând de la ziua la care intrați dvs. sau o parte terță, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizică a produselor comandate pe https://aniversaria.ro.
Pentru a vă exercita dreptul de retragere trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract, utilizând o declarație neechivocă, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail. În acest scop, puteți folosi modelul de retragere alăturat - formular retragere (PDF) folosirea lui nu este însă obligatorie. Dacă folosiți această opțiune, vă vom transmite fără întârziere, pe un suport durabil, de exemplu prin e-mail, confirmarea de primire a cererii de retragere.
Pentru a respecta termenul-limită de retragere este suficient să trimiteți comunicarea privind exercitarea dreptului de retragere înainte de expirarea perioadei de retragere de 14 zile calendaristice de la data primirii coletului. Dacă vă retrageți, vom rambursa suma pe care am primit-o de la dumneavoastră, nu mai târziu de 14 zile calendaristice de la data primirii și recepției coletului trimis retur. Rambursarea se va efectua într-un cont bancar care va fi pus la dispoziția noastră în scris, având specificate toate datele necesare pentru a efectua viramentul: nume, prenume, bancă, cont IBAN.
Politica de retur a produselor
Conform Ordonanței de Urgență Nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate la distanță:
- Consumatorul are dreptul de a se retrage din prezentul contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art.13 alin.(3) și art.14 din O.U.G Nr.34/2014, în termen de 14 zile calendaristice începând de la ziua în care intră în posesia fizică a comenzii. Cheltuielile de returnare sunt suportate de consumator.
- Dreptul de retur este valabil doar pentru clienții persoane fizice care au achiziționat produse de la magazinul online https://aniversaria.ro conform art. 2 alin.(1) din O.U.G Nr. 34/2014. Returnarea produselor se realizează exclusiv prin curier. PFA-urile și persoanele juridice nu beneficiază de dreptul de retur în 14 zile.
- Retragerea din contract sau renunțarea la cumpărare - persoane juridice (operatori economici*)
- Solicitarea de retur în cazul persoanelor juridice se va face pe mail, la adresa contact@aniversaria.ro.
- Persoanele juridice au condiții speciale de retur, conform celor de mai jos:
- Perioada de 3 zile calendaristice de la data intrării în posesie a produsului / produselor
- Minim 3 comenzi finalizate (și nereturnate) în prealabil celei pentru care se dorește returnarea
- Completarea formularului de retur în care se va menționa motivul returnării și contul IBAN (obligatoriu)
- Produsul returnat să fie sigilat sau nefolosit* (*în cazul produselor fără sigiliu specific – de asemenea în astfel de cazuri se aplică și condițiile pentru produsele care nu au drept de returnare)
- Returnarea banilor se va face doar prin ordin de plată, indiferent de modalitatea de plată inițială, în maxim 14 zile calendaristice de la recepționarea returului.
*Orice operator economic înregistrat la ANAF în baza unui CUI/CIF, cu excepția organizațiilor non-profit sau a asociațiilor alcătuite din persoane fizice care nu au ca scop profitul (ex. asociații de locatari).
Nu pot fi denunțate contractele care au ca obiect furnizarea următoarelor categorii de produse:
- Baloane folie sau latex care nu se află în ambalajul original sigilat
- Materiale de training (cărți, broșuri)
- Produse degradate, cu conținut lipsă/diferit față de cel livrat
- Alte produse care nu pot fi valorificate după deschiderea ambalajului original (lampioane zburătoare, fluiere, trompete etc.)
Consumatorul informează Party Shop International S.R.L. cu privire la decizia de retragere din contract printr-o declarație neechivocă, prin orice metodă dorește: mail, poștă, telefon, SMS, verbal.
Consumatorul va suporta costul transportului, asigurându-se că produsul sau produsele comandate vor ajunge în posesia noastră pentru a efectua recepția acestora, respectându-se termenul de 14 zile calendaristice de la primirea produsului/produselor livrate (art. 14 punctul 1).
Returul produsului sau produselor comandate se va realiza doar prin curier rapid, nu prin poștă.
Vânzătorul suportă cheltuielile de retur dacă:
- Produsul nu este conform cu specificațiile din oferta vânzătorului
- Produsul nu este conform specificațiilor menționate în comanda cumpărătorului
- Produsul este nefuncțional în primele 48 de ore de la recepție sau coletul prezintă deteriorări la recepție
Adresa depozit și punct de lucru:
S.C. Party Shop International S.R.L.
Punct de lucru: Splaiul Unirii nr. 313, sector 3, București
Email: contact@aniversaria.ro
Program de lucru: Luni - Vineri: 10:30 - 17:00
aniversaria.ro este o marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci cu nr. 157467 din data de 14.05.2018.